Capace pentru Alexandra din zona orașului Beclean

Capace pentru Alexandra din zona orașului Beclean

09/08/2013 08:40:50 
Ieri, la sediul Crucii Roșii Beclean a avut loc o întâlnire între doamna Mihaela Beretci, mătușa Alexandrei Beretci – fetița diagnosticată cu Sindromul WEST și voluntarii Crucii Roșii Beclean care au predat încă o tură de capace. La Bistriţa, capacele pot fi adunate mâine, de la ora 17.00, pe Pietonalul Liviu Rebreanu.

În urma aflării de cazul Alexandrei, voluntarii de la Crucea Roșie Beclean s-au alăturat campaniei “Reciclează pentru Alexandra”, au organizat un bal al Dragobetelor în urma căruia fondurile adunate au fost donate familiei Beretci urmând apoi o sponsorizare în valoare de 1000 RON din partea Farmaciei Salix Beclean.

De un gest de solidaritate au dat dovadă și elevii de la Școala Generală din localitatea Nimigea de Jos și Mititei, care au adunat capace de plastic pentru cazul Alexandrei, fiind coordonați de doamna Purcea Anamaria, profesor de Istorie-Geografie.

Campania “Reciclează pentru Alexandra” continuă pană în luna noiembrie, iar persoanele care doresc să se implice în această campanie pot să înceapă de acum să adune capace și să le aducă la sediul Crucii Roșii Beclean, de pe Strada Morii numărul 29A sau pot contacta numărul de telefon 0741-929667.

Crucea Roșie Beclean împreună cu familia Alexandrei aduc mulțumiri elevilor coordonați de doamna profesoară Purcea Anamaria, doamnei Pop Emanuela – profesor la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Beclean și tuturor persoanelor care au dat dovadă de solidaritate și au spuns DA vieții Alexandrei!

Despre vizita la Bistriţa a mătuşii Alexandrei citiţi aici.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un comentariu